Alumni

alumni

Nu ești inca voluntar al Asociației „Un Strop de Fericire”? Ești pe cale de a te alătura celei mai energice, motivate și entuziaste echipe de voluntari din comunitatea prahoveană, dar nu ești 100% convins de oportunitățile pe care le oferă organizația noastră tinerei generații?

Ei bine, iata exemplul catorva tineri care au lucrat si crescut impreuna cu asociatia, care acum inspira prin puterea exemplului lor.

Asociația „Un Strop de Fericire” este deschisa la dialog și răspunde instant la orice initiativa care corespunde valorilor organizatiei: educatie, respect, implicare, ajutor in comunitate. Reusim prin metode de educatie practica, cu tineri motivati si prin implicarea comunitatii locale.

 

 

LUPU DANIELA-ANDA                                                                                  37425846_2077561002319165_7556822888037220352_n

Educație:

University of Southampton, UK (Modern Languages – English, French, Russian)

Experiență profesională 

Student Ambassador la universitate, fost Ambasador la AUSF

Pasiuni: 

Creative writing, limbile străine, cititul, călătoritul, implicatul în diverse acitivități ce imi pot oferi oportunități de dezvoltare în viitor

Motto:

“If you want to get something done, do it yourself.”

Ce te-a determinat să devii voluntar al Asociației Un Strop de Fericire?

Un prieten era deja voluntar și m-a încurajat să încep și eu să lucrez în asociație. Am devenit voluntar din dorința de a-mi lăsa o amprentă în comunitate, cât și în activitatea mea pe parcursul liceului, întrucat voluntariatul este apreciat în CV și încurajat de universitățile din străinătate.

Cum te-a ajutat și susținut asociația în dezvoltarea ta personală?

Asociația mi-a oferit diverse ocazii în care am putut să îmi folosesc competențele deja existente înspre ajutorul altora, cât și ocazii în care am putut să îmi dezvolt abilitățile de comunicare, lucrat în echipă și project management, lucru ce m-a « împins » din zona de comfort către o dezvoltare personală placută. Trecând de la voluntar la ambasador, am preluat mai multă responsabilitate și acest lucru m-a maturizat și pregătit pentru munca pe care o depun în momentul curent la universitate.

Ce abilități ai dezvoltat facând voluntariat la Asociația Un Strop de Fericire?

Înainte de voluntariat, eram incă o persoana destul de introvertă, care găsea greu să vorbească cu străini și să  se intregreze în grupuri și situații noi. Pe parcursul muncii de voluntariat, m-am deschis mai mult către oameni, am reușit să comunic mai mult la nivel profesional cât și personal. Voluntariatul mi-a trezit dorința de a contribui cât mai mult în comunitate, întrucât tinerii sunt, după părerea mea, principala șansă de schimbare către bine. Am ajuns să mă implic cu mai multă ușurință în activități de care nu credeam că sunt capabilă (ex. teatru forum și organizarea în echipă a unui cross caritabil). În general, am devenit o persoană mai răbdatoare, mai responsabilă și mulțumită tuturor proiectelor în care m-am implicat, m-am simțit pregatită să țintesc mai sus in orice fac.

Ți-a folosit această experiență la admiterea la facultate? În ce fel?

Consider că experiența de voluntariat m-a ajutat enorm atât în momentul aplicării la facultate, cât și după aceea. Mulțumită muncii depuse in cadrul voluntariatului, am fost acceptată la interviu pentru mai multe job-uri, iar abilitățile pe care le-am dezvoltat în cadrul participării în asociație m-au ajutat apoi și în rolul de Student Ambassador la universitate.

Consideri că te ajută în cariera ta viitoare?

Consider ca experienta de voluntariat ramane mereu valabila si pretioasa. Nu stii niciodata ce drum ajungi sa parcurgi in viata, si ce pasiuni poti sa combini in anumite oportunitati. In orice caz, mi-ar placea sa ma implic in continuare ca voluntar in locurile in care voi ajunge.

Ce sfatuiesti tinerii in aceasta directie si in conexiune cu Asoc. Un Strop de Fericire

Cum am mentionat mai devreme, experienta de voluntariat este, fara indoiala, ceva ce nu poti sterge atat de pe foaie, cat si din tine sau din comunitatea in care traiesti. Experienta de voluntariat te schimba precum un boboc se deschide atunci cand vine primavara. AUSF mi-a oferit toate oportunitatile de dezvoltare de care am avut nevoie, fie ca au fost proiecte locale, scurte sau de durata, fie proiecte in strainatate (precum un proiect Erasmus+ in Portugalia, care mi-a lasat o amintire frumoasa cat si noi cunostinte cu care tin legatura). Uitandu-ma inapoi, nu regret nimic din ce am facut, ci dimpotriva, sunt recunoscatoare pentru tot ce am invatat si castigat ca abilitati si amintiri de pe urma voluntariatului.

 

BUCUR DORINA27400164_1710747562343137_305044071_n

Educatie:

Facultate: Universitatea Birmingham

Experienta profesionala:

Youth worker, voluntar in cadrul AUSF.

Pasiuni: Lectura, creative writing, film making, filozofie, sporturi de iarna (ski)

Activitatile deosebite si impactul pe care acestea le au asupra comunitatii m-au motivat sa devin voluntar la Asociatia „Un Strop de Fericire”.

Abilitati castigate in urma voluntariatului: „people skills”, abilitati organizatorice, de comunicare, empatie, creativitate, motivatie, lucru in echipa, leadership, „problem-solving”, de planificare, inteligenta emotionala, managementul timpului, dedicatie, cat si abilitati intrapersonale.

Implicarea mea in activitatile asociatiei m-au ajutat semnificativ in construirea aplicatiei pentru facultate cat si pentru aplicarea in diverse alte proiecte, astfel incat avantajele primare pe care le are o persoana in vederea obtinerii atat unui loc de munca cat si al unui loc la universitate sunt activitatile extrascolare. Orice aplicatie trebuie sa contina dovezi ca ne-am implicat in proiecte si activitati care ne arata partea umana cat si motivatia de a contribui la dezvoltarea unei comunitati. Aceste calitati spun mult mai multe decat simpla prezenta sau notele primite la scoala.

Personal, avand in vedere domeniul de studiu pe care mi l-am ales anume psihologia, activitatile si experientele castigate in cadrul asociatiei sunt fundatia pentru viitorul meu profesional.

Ii sfatuiesc pe toti tinerii sa se implice in cat mai multe activitati de voluntariat, fie ca sunt legate de domeniul viitor de studiu sau nu. Toate experientele va contureaza treptat caracterul. Fiecare experienta se va aduna sub voi, ridicandu-va inca putin catre viitorul pe care il vreti cat si spre persoana care vreti sa deveniti. Sunt activitatile de acest gen care fac diferenta si va vor ajuta sa reusiti in orice. Initiativa este calitatea cel mai des cautata iar un elev care s-a angajat activ in munca de voluntariat va fi cel mai avantajat.

 

VASILE CARMEN37298494_2165588750136915_1225801383018496000_n

Educatie:

Universitatea de Medicina si Farmacie ‘Carol Davila’ Bucuresti

Pasiuni: Alpinismul

Motto: Nimeni nu ne poate face sa ne simtim inferiori fara permisunea noastra. -Eleonor Roosevelt-

Ce te-a determinat să devii voluntar la Asociatia Un Strop de Fericire?

Dorinta de a face parte dintr-o comunitate activa care nu ramane indiferenta la nevoile si dorintele celor din jur.

Cum te-a ajutat si sustinut asociatia in dezvoltarea ta personala?

Incepand ca un simplu voluntar curios si ajungand organizator de proiecte, chiar reprezentant al asociatiei in programe Erasmus, experienta de voluntar in asociatie m-a maturizat si responsabilizat, mi-a largit orizonturile sociale si mi-a dovedit faptul ca prin orice gest de bunavointa si implicare lucrurile se pot schimba in bine.

Ce abilitati ai dezvoltat facand voluntariat la Asoc. Un Strop de Fericire?

Lucru in echipa, empatie, responsabilitate si nu in ultimul rand umor, intrucat atmosfera de lucru intr-o echipa de proiect este una dintre coordonatele cheie pentru reusita.

Ti-a folosit aceasta experienta la admiterea la facultate? In ce fel?

Toate experientele trecute m-au ajutat la admitere in ceea ce priveste dozarea timpului si eficientizarea modului de invatare.

Consideri ca te ajuta in cariera ta viitoare?

Da, desi la prima vedere medicina nu este legata cu activitatile sustinute de asociatie, in schimb oportunitatea de a lucra cu oamenii, de a-i cunoaste, intelege si ajuta, de a lupta pentru o cauza umanitara sau pur si simplu de a sustine si promova o activitate benefica pentru tineri mi-a oferit mai mult curaj si mi-a dovedit ca lucrurile se pot schimba prin munca si implicare.

Ce sfatuiesti tinerii in aceasta directie si in conexiune cu Asoc. Un Strop de Fericire?

Dragilor, nu ezitati sa va implicati in proiecte, fiti curiosi, spuneti da provocarilor si depasiti-va propria zona de confort!

 

PRICOP GABRIELA30738767_2370619626297728_5838755211367153664_n

Educație:

Liceu: C.N. Ion Luca Caragiale Ploiești

Facultate: Studii Politice și Economie la University College London

Experiență profesională:

Youth worker, voluntar coordonator în cadrul AUSF.

Pasiuni: Călătorit, lectură, sport (yoga, înot, echitație)

Abilități caștigate în urma voluntariatului:

Abilități antreprenoriale: capacitatea de a elabora și implementa un proiect, capacitatea de a lucra în mod cooperant și flexibil în cadrul unui proiect, abilitatea de a gestiona un buget, capacitatea de a evalua și de a-mi asuma riscuri, în anumite contexte;

Abilități civice, interpersonale și sociale: capacitatea de a comunica constructiv în diferite situații sociale, capacitatea de a crea încredere și de a manifesta empatie, capacitatea de a relaționa eficient cu instituții din domeniul public;

Abilități de a „învața să înveți”: capacitatea de a lucra autonom și a gasi și utiltiza informațiile și instrumentele relevante în procesul de învățare, capacitate de orgranizare și comunicare ca parte a procesului de învățare;

Alte abilități: time-management, leadership, motivație, soft-skills;

De ce sfătuiesc toți elevii să se implice în activități de voluntariat?

În primul rând, pentru că te învață să îți gestionezi timpul într-un mod cât mai eficient prin balansarea activităților școlare și a celor extracurriculare.

Mai mult, prin voluntariat îți poți testa o viitoare carieră și te poți decide mai ușor asupra drumului pe care vrei să îl alegi în viața ta profesională. Totusi, deși sună tentant să te implici în cât mai multe activități de voluntariat, calitatea este mult mai importantă decat cantitatea. De aceea, cel mai important sfat pe care îl pot oferi este să te implici doar în activitățile/proiectele în care chiar crezi, altfel există riscul de întampina probleme de comunicare, lipsă de motivație și eficiență scăzută.

De asemenea, voluntariatul aduce oamenii împreuna. Ca voluntar, vei lua parte la creșterea și dezvoltarea unei comunități de tineri pasionați și motivați, creând în același timp și conexiuni de durată.

Nu în ultimul rând, prin voluntariat descoperi și înveti lucruri noi. Deși sună clișeic, voluntariatul te ajută să înveți cum functionează anumite instituții publice/private și cum să accesezi unele resurse oferite de acestea și, în același timp prin voluntariat te redescoperi, prin identificarea unor talente sau abilități ascunse.

 

Ștefania-Ancuța Gugu18765963_1292398247475281_8124213058490573274_n

Educație:

Liceu: Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Ploiești

Facultate: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București

Specializarea: Sociologie –  Opinie Publică și Comunicare, Anul III

Experiență profesională:

Voluntar în cadrul AUSF și Coordonator Social al Youth Hub AUSF (2015)

Membru în departamentul HR al Asociației Studenților la Sociologie și Asistență Socială (octombrie 2015 – august 2016)

Vicepreședinte al Asociației Studenților la Sociologie și Asistență Socială (septembrie 2016 – mai 2017)

Manager Social al Asociației „Țara Tinerilor Uniți” din București (iunie-septembrie 2017)

Student Consilier în Consiliul Facultății de Sociologie și Asistență Socială (noiembrie 2016 – decembrie 2017)

Student Senator în Senatul Universității din București (ianuarie 2018 – prezent)

Membru în Comisia pentru Dezvoltare Organizațională la Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) (august 2017- prezent)

Pasiuni: voluntariatul, călătoritul, lectura, sociologia, reprezentarea studențească.

Cum am ajuns voluntar al  „Asociația Un Strop de Fericire”?

La finalul clasei a XI-a mi-am propus să aflu ce înseamnă cu adevărat munca într-un ONG și să ajut la dezvoltarea comunității din care făceam parte. După ceva căutări am dat peste AUSF și de acolo a început totul!

M-am implicat în toate proiectele asociației și treptat mă bucuram de câte lucruri noi aflam despre oamenii din jurul meu și despre mine, mai ales. Mă bucuram că pot ajuta și pot face atât de multe lucruri frumoase alături de persoane dedicate și implicate.

AUSF a însemnat un loc special, un loc în care am deprins multe abilități, un loc unde am creat noi orizonturi, un loc în care am oferit speranță și zâmbete, un loc care va însemna mult în sufletul și în amintirile mele.

Abilități câștigate în urma voluntariatului: abilități organizatorice, de comunicare, de coordonare, de planificare, lucru în echipă, leadership, managementul timpului, managentul organizațional, managementul proiectelor.

A face voluntariat înseamnă un timp câștigat pentru tine, pentru dezvoltarea ta personală, dar mai ales, pentru a investi în lucrurile și ideile în care crezi, în care îți dorești să investești în fiecare zi.

Alegerea de a face voluntariat mi-a deschis multe oportunități. M-a făcut să devin mai atentă la nevoile celor din jurul meu, m-a ajutat să devin o persoană care să fie asumată, organizată și care să lucreze profesionist.

Astfel, te încurajez să adopți și tu acest mod de viață, care te va face să privești cu alți ochi lumea, care te va transforma radical  și îți va oferi noi perspective.