Dezvoltare personala si orientare in cariera

Asociatia Un Strop de Fericire ofera programe de dezvoltare personala si orientare in cariera pentru tineri

O atentie deosebita o acordam parcursului de dezvoltare personala a fiecarui tanar cu care lucram, orientarii lui spre viitoarea profesie.

Prin programele noastre, punem la dispozitia lor mai multe tipuri de activitati, practice, de consiliere si mentorat, prin care ei se pot cunoaste mai bine, isi pot planifica dezvoltarea abilitatilor de care au nevoie pentru a alege viitoarea profesie.

 

Cum-castiga-online-un-adolescent-roman-70000-de-dolari

La initierea in oricare din programele noastre, prin discutii individuale sau activitati nonformale de grup, tinerii descopera ce „superputeri” au, ce pot face mai bine cu ele, vocatia lor pentru o cariera de succes si o viata implinita si isi asuma urmatorii pasi, in vederea propriei dezvoltari personale si de orientare in cariera.

Apoi, cunoscand proiectele oferite de noi, acestia aleg sa le experimenteze in functie de nevoi, dezvoltandu-si astfel abilitati de care au nevoie.Fiecare proces este ghidat de consilieri experimentati in lucrul cu tinerii.

Ce facem?

Oferim tinerilor servicii de testare vocationala si de autocunoastere care sa ii ajute in alegerea drumului in viitoarea cariera.

Ii ajutam sa isi identifice abilitatile personale si obiectivele de viitor.

Ghidam accesul lor la activitati prin care isi dezvolta abilitati si competente noi, necesare in planul lor de cariera si dezvoltare personala.

Cui ne adresam? 

Serviciile noastre se adreseaza tinerior cu varste mai mari de 14 ani, care sunt interesati:

  • Sa isi cunoasca mai bine abilitatile naturale;
  • Sa se clarifice pentru ce profesie sunt potriviti;
  • Sa isi creasca increderea in sine si motivatia;
  • Sa invete sa comunice cu persoane diferite;
  • Sa invete sa isi sustina o parere, sa ia o decizie;
  • Sa invete sa planifice si organizeze un obiectiv;
  • Sa se implice in comunitate;
  • Sa invete sa isi faca prieteni;
  • Sa converseze cu lejeritate, inclusiv in limba engleza;
  • Sa intelega valorile Europene si globale.

Cum ii ajutam?

Ii provocam, ii indrumam si le inlesnim accesul la resursele necesare asa incat:

– sa se cunoasca mai bine;

– identifice domeniile de activitate care li se se potrivesc in functie de interesele si aptitudinile pe care le au;

– sa isi cunoasca limitele si sa planifice depasirea lor;

– sa isi construiasca planul de actiune pentru dezvoltarea personala  in viitor;

– sa isi dezvolte noi abilititati si competente ;

– sa invete sa foloseasca noi instrumente de lucru, necesare in realizarea planului de viitor;

– sa se conecteze cu resursele de care au nevoie pentru a dezvolta abilitati printr-o experienta practica;

– sa invete sa isi construiasca un cv, scrisoare de intentie, cum sa aleaga sa aplice la universitate sau jobul dorit.

 

Despre metoda

Metodele cu care lucram sunt nonformale si informale, consolidate si verificate in cadrul proiectelor Erasmus+.  PIF base International, Pay It Forward , Be a Social Entrepreneur este unul dintre proiectele strategice, de lunga durata desfasurat in perioada 2018 -2020, care prin cooperare cu organizatii de tineret din Finlanda si Suedia, ne-a ajutat sa definim aceasta metoda inovativa de coaching pentru tineri, cu obiectiv de perfectionare a abilitatilor de antreprenoriat social.

Activitati practice

Prin parteneriate cu centre sociale, institutii si companii in care tinerii au ocazia sa faca activitati practice, programe de voluntariat sau internship, acestia isi dezvolta abilitatile practice.

In fiecare an organizam diverse evenimente educationale, intalniri cu profesonisti din domenii diferite, vizite de studiu, internshipuri, asa incat sa crestem posibilitatile de cunoastere practica a diverselor profesii si domenii de activitate.

 

Ce spun tinerii

DSC_1926_resize

                                                                                                                                                                                      „Alegerea unei cariere poate fi crucială în dezvoltarea și înțelegerea de sine, a valorilor care guvernează fiecare individ, unicizându-l. Și atunci, dacă simți că te afli la o răscruce de căi premergătoare vieții tale universitare, că te confrunți cu multiple decizii în materie de carieră care pot deveni obstacole sau, dimpotrivă, complementare cu ceea tu simți instinctual că ți se potrivește, de ce nu alegi, ca timp de 2 h să participi la o sesiune de consiliere vocațională? Eu am ales acest workshop la nevoia iminentă de a înțelege cum îmi pot prioritiza opțiunile. Pe baza unor teste standardizate complexe și a unor întrebări ce să faciliteze tot acest proces, am reușit să mă descopăr mai bine, să aleg chibzuit activitățile pe care le desfășor, pentru a veni tocmai în sprijinul carierei și a competențelor pe care aceste teste le-au demonstrat ca fiind potrivite pentru mine. Așa că te invit și pe tine să experimentezi cum este să afli ce domeniu/carieră ți se potrivește pt a dobândi încrederea și motivația necesare! Te așteptăm! 😄😋”

Alexandra, 18 ani

„In vreme ce emoțiile și nesiguranța viitorului meu profesional îmi aduceau oarecare frământări interioare, în timpul clasei a 12a, am decis sa apelez la consiliere vocaționala în cadrul AUSF. Acela a fost momentul în care am reușit sa înțeleg care ar fi direcția mea în viață, dar mai ales am reușit sa înțeleg de ce unele domenii ma avantajează, în vreme ce altele nu sunt tocmai potrivite pentru personalitatea mea. Consider ca, în societatea contemporană, astfel de ședințe de consiliere vocaționala pot oferi încredere liceenilor nesiguri de calea pe care o au de urmat, motiv pentru care ii încurajez sa nu ezite sa ia parte la astfel de experiențe.
In urma acestei experiente, am prins curajul de a ma implica în comunicarea cu presa, pentru a promova proiectele asociației. Aceast „departament”, al implicării în social-media, mi-a fost drag încă de foarte mica, dar niciodată nu am avut ocazia sau curajul de a încerca. AUSF mi-a lansat aceasta provocare pe care am primit-o cu mare bucurie, reușind astfel sa pun o primă cărămidă la baza experientelor profesionale.”
Catalina, 19 ani